11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:46
No menu items!

Raliul Moldovei: Traseele pentru competiție au fost reabilitate complet

spot_img

Raliul Moldovei: Traseele pentru competiție au fost reabilitate complet

Cele 11 probele speciale care alcătuiesc Raliul Moldovei Cotnari Bacău au fost reabilitate complet, cu sprijin public din partea Consiliului Județean Bacău și al Primăriilor Bacău și Moinești, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Raliul Moldovei este cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop (CNRD) 2013 și este programată în perioada 13-14 septembrie.

Cei 127,48 km de probe speciale sunt împărțiți în 11 probe speciale, iar echipajele vor avea de parcurs o distanță totală de 388,68km, în condițiile în care unele probe sunt parcurse de mai multe ori (foto jos).

Raliul Moldovei este cea antepenultima etapă a CNRD. Ultimele două etape vor avea loc în luna octombrie – Raliul Iașiului și Raliul Harghitei.

Pe primele locuri ale clasamentului se află Francois Delecour (Franța, Peugeot 207, foto sus), David Botka (Ungaria, Mitsubishi Lancer EVO) și Valentin Porcișteanu (România, Mitsubishi Lancer EVO).

Raliul Moldovei: Traseele pentru competiție au fost reabilitate complet

Vlad Bârleanu

foto: Dunlop, fras.ro