16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:19
No menu items!

Rafinăria Lukoil Ploiești a reluat comercializarea produselor finite

spot_img

Efectele economice ale sechestrului au fost reduse din punctul de vedere al fluxului comercial

 lukoil

Rafinăria Lukoil Ploiești a anunțat că a reluat activitatea de comercializare a produselor finite, după repornirea activității de producție, în contextul scandalului de evaziune fiscală și al implicațiilor acestuia.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești efectuează cercetări față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare de bani, cu un prejudiciu estimat de 230 de milioane de euro.

Pe 2 octombrie, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra conturilor bancare. Pe 3 octombrie, societatea a luat primele măsuri pentru oprirea rafinăriei. Pe 6 octombrie, sechestrul s-a ridicat parțial, pentru ca scoietatea să poată plăti salarii și să își desfășoare activitatea comercială, iar pe 8 octombrie, conducerea Lukoil de la Moscova a amenințat că va închide definitiv rafinăria.

Vineri, 10 octombrie, rafinăria a fost repornită, iar luni, 13 octombrie, primelșe produse finite au ieșit de pe liniile de producție, pe care a început să le comercializeze.

Compania Lukoil, cu capital rusesc, deține aproximativ 300 de benzinării în România.

S.Z.