20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:19
No menu items!

PUZ-ul aeroportului Henri Coandă include și linia de metrou Gara de Nord-Otopeni

spot_img

Conducerea Ministerului Transporturilor a demarat procedurile privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Aeroportul Henri Coandă București

Aeroport_Otopeni_SZ

La data de 1 aprilie 2014 s-a obţinut Certificatul de Urbanism nr. 14/23 (Consiliul Județean Ilfov nr. 3602/01.04.2014) în scopul actualizării PUZ pentru extindere AIHCB, iar două zile mai târziu au fost înaintate cererile şi dosarele aferente spre instituţiile abilitate pentru obţinerea avizelor, precum şi pentru reconfirmarea avizelor de principiu obţinute anterior. Față de avizele obținute și reconfirmate în anul 2014, au fost obținute și avizele noi solicitate urmare a noului certificat de urbanism,

se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor

Pe planurile de reglementări urbanistice au fost adăugate căile de comunicație rutieră solicitate de comunitățile locale Otopeni și Tunari. PUZ-ul a fost coordonat cu ultimele prevederi în ceea ce privește magistrala de metrou M6 Gara de Nord – Otopeni.

Potrivit oficialilor MT, la data de 13 mai 2014, în cadrul ședintei Comisiei de Urbanism de la Consiliul Județean  Ilfov, a fost avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal AIHCB, documente care sunt disponibile pentru o perioada de 15 zile pentru eventuale contestații, după care va fi supus avizării în ședintele de plen ale Consiliilor Locale Otopeni și Tunari.

S.E.