11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:34
No menu items!

PSD și PNL merg separat… la europarlamentare

spot_img

Alegerile locale şi parlamentare din acest an ar putea fi singurele scrutinuri electorale în care PSD şi PNL au decis să candideze pe listele comune ale USL.

La alegerile europarlamentare din primăvara anului 2014, cele două formaţiuni ar putea merge, cel mai probabil, pe liste separate, susţin surse din USL. Şi asta pentru că fac parte din familii politice europene total diferite – PSD, din cel al socialiştilor, iar PNL, din cel al liberalilor – ALDE.

În aceste condiţii, există toate şansele ca la viitoarele alegeri europarlamentare USL să se rupă, PSD şi PNL urmând să candideze fiecare pe cont propriu. Teoretic, există posibilitatea ca cele două partide să meargă pe liste comune, urmând ca ulterior aleşii PSD să meargă în grupul socialist, iar aleşii liberali la grupul liberal, sau cine ştie, la alt grup, precum cel al popularilor europeni.

Totuşi, problema unei astfel de candidaturi comune este complicată atât de profilul, doctrina şi programul politic al fiecărei formaţiuni, dar şi de miza alegerilor din 2014.

În funcţie de rezultatele obţinute, alegerile europarlamentare ar putea determina soarta USL şi a candidaturii la comun a liberalului Crin Antonescu, în prezent susţinut atât de PNL, cât şi de PSD pentru acest rol.

O altă miză a europarlamentarelor viitoare o reprezintă numărul de mandate. La aceste alegeri, numărul de de europarlamentari în PE se va reduce ca urmare a calculului populaţiei reale prin referendum, care a înregistrat o scădere.

Dacă la alegerile din acest an nu s-a ţinut cont de rezultatele ultimului referendum, la cel din 2014, se vor aplica cifrele consemnate anul trecut cu privire la populaţie prin reactualizarea listelor electorale permanente. Acest calcul al populaţiei reale va afecta negativ numărul de europarlamentari pe care România îl va avea, iar concurenţa pentru mandatele de eurodeputaţi va creşte atât la nivelul partidelor politice în general, dar, posibil, şi în interiorul USL , în special.

Valeriu Motoc