Protocolul SRI-Parchetul General-ICCJ a fost publicat. DOCUMENT

Serviciul Român de Informații a publicat, luni, protocolul de cooperare cu Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura de declasificare a protocolului, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a încheiat, luni, cu publicarea documentului.

Potrivit SRI, s-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conține niciun fel de date sau informații care să pună în pericol securitatea națională a României, așa cum este definită astăzi de legislația în vigoare și de recentele hotărâri în materie ale Curții Constituționale a României.

Principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea și operaționalizarea cadrului legal și organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informațiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate națională.

Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituții încheierea unui acord reciproc de securitate, precum și dobândirea, de PICCJ, a unui certificat de acreditare de securitate.

În aplicarea dispozițiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020.

CITEȘTE AICI PROTOCOLUL

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU