Proteste la Kiev: Peste 1.000 de persoane blochează accesul în sediul Guvernului ucrainean

FOR_UkraineProtests

Peste 1.000 de manifestanţi din cadrul opoziţiei blocau luni dimineaţa accesul în sediul Guvernului ucrainean, în centrul Kievului, conform apelului lansat duminică pentru obligarea puterii să demisioneze.

Manifestanţii s-au adunat în jurul sediului Guvernului unde au venit din Piaţa Independenţei, situată la câteva sute de metri distanţă, unde câteva mii dintre ei au petrecut noaptea de duminică spre luni, după o manifestaţie la care au participat cel puţin 100.000 de persoane.

Toate străzile din jurul sediului Guvernului au fost blocate de automobilişti, simpatizanţi ai opoziţiei.

Manifestanţii distribuiau băuturi calde participanţilor, iar foarte puţini poliţişti erau vizibili în apropiere, potrivit unei jurnaliste AFP.

Liderii opoziţiei au îndemnat duminică seara la ocuparea cartierului guvernamental din centrul Kievului, până la demisia Guvernului preşedintelui Viktor Ianukovici.

Mobilizarea opoziţiei a fost provocată de schimbarea, săptămâna trecută, a poziţiei puterii ucrainene, care a suspendat semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană (UE), pentru a se orienta către Rusia.

Confruntările violente care au avut loc în timpul manifestației de duminică s-au soldat cu aproximativ 100 de răniţi.

R.D.

NICIUN COMENTARIU