11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:25
No menu items!

Protest inedit, în zori, la Universitate: “Măștile noastre ascund tristețea, ale voastre – lăcomia” / FOTO

spot_img

Marți dimineața, pe Facebook, au apărut fotografii de la un protest inedit, organizat în Piața Universității, între orele 4.00 și 5.00.

Participanții la protest au purtat măști Anonymous (devenite simbol universal al luptei împotriva tiraniei sub orice formă), fiecare dintre ei având și câte o coală de hârtie pe care stătea scris un mesaj.

Peste 40 de astfel de mesaje au fost afișate apoi în piață. „Măștile noastre ascund tristețea, ale voastre lăcomia”, „Copiii noștri vor ști că am luptat până la capăt”, „Noi ne îngropăm morții, voi vă protejați hoții”, „Suntem aici pentru că voi sunteți încă acolo” sau “Iert pentru că sunt creștin, dar să vă iert la nesfârșit aș fi cretin!” – sunt doar câteva dintre acestea.

“În comunitatea pe care am creat-o anul trecut – și care numără acum circa 140 de membri – suntem majoritatea corporatiști. În mediul corporatist, dacă nu îți faci datoria, adică dacă nu ai rezultatele din fișa postului și în MBO (major business objective – n.r.), de comun acord întrerupi relația cu angajatorul. E normal, firesc – nu ți-ai făcut treaba, ai plecat. Înteleg că a fi politician, parlamentar presupune să respecți o fișă a postului, care o fi ea, și, la șfârșitul mandatului tău lucrurile să arate mai bine decât la început. (…)Există și niște promisiuni electorale. Dacă nu le-ai îndeplinit, mi se pare normal să pleci. (…)Noi vrem să plece la pachet, pentru că în acești 26 de ani a fost o hoție prin rotație”, a explicat pentru ziare.com Andrei Roșu, coach de dezvoltare personală, unul dintre organizatorii și participanții la acest original protest.