Protest cu portocale la Palatul Cotroceni

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu şi fostul colonel SRI Daniel Dragomir organizează, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, prin intermediul platformei civice România 3.0, un miting de protest faţă de abuzurile comise de procurorul Mircea Negulescu, pe care, spun ei, preşedintele nu le vede. 

„Azi, la ora 15.00, voi consuma portocale pe dealul Cotroceni. Portocale sanatoase, nu de Ploiesti…Eu merg acolo pe ‘persoană fizică’, ca să spun așa, pentru că acum două zile am constat că într-un mod foarte bizar singurul loc din această țară unde nu s-a aflat cât de toxice sunt ‘portocalele de Ploiești’, cât de dăunătoare sănătății democrației noatre sunt ‘portocalele de Ploiești’, este dealul Cotroceni. E foarte bizar acest lucru, pentru că în rest în toată țara s-a aflat”, a anunțat Pleșoianu înainte de miting. 

Un mesaj similar a fost transmis și de Dragomir. „La ora 15, astăzi, vă așteptăm la portocale. La palatul Cotroceni, Inițiativa România 3.0 dă un prim semnal că nu se mai poate așa. Că libertatea românilor e mai presus de orice. Ne vedem acolo, vine și Liviu Pleșoianu și mulți alti oameni din inițiativă”, a anunțat, la rândul său, Daniel Dragomir. 

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU