7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:02
No menu items!

Protest al angajaților RATB în Capitală

spot_img

Sindicaliştii Regiei Autonome de Transport București (RATB) organizează, marţi, un protest în faţa Palatului Parlamentului, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de salariile pe care le au şi de starea tehnică a vehiculelor din flota Regiei.

Protestul va avea loc în alveola de intrare în Parcul Izvor, în intervalul orar 10-14.30. Salariaţii RATB care ies în stradă susţin că sunt nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează, dar şi de salariile pe care le primesc în fiecare lună, au transmis sindicaliştii într-un comunicat de presă.

De asemenea, sindicaliştii spun că managmentul neperformant al Consiliului General al Municipiului Bucureşti este o altă problemă cu care se confruntă Regia. Un alt motiv de nemulţumire, spun aceştia, este dat de starea tehnică a unor vehicule din flota RATB. Potrivit acestora, unele au durata de viaţă cu mult depăşită, iar călătorii nu sunt în siguranţă în timpul călătoriei.

RATB utilizează în prezent un parc circulant de 690 de autobuze, adică 69% din totalul celor 1.000 disponibile. Din acest total, parcul imobilizat ajunge la 214 autobuze, cu defecte tehnice sau tamponări (urmări ale accidentelor de circulaţie) aflate în diverse stadii de reparaţie. Restul autobuzelor sunt în perioada de reparaţii curente, în urma reviziilor tehnice.

Din parcul existent, 500 de autobuze sunt încadrate în norma de poluare Euro 3 şi au grad de uzură de 10 ani (400 – marca Mercedes), respectiv 9 ani (100 – Mercedes), cu o medie de utlizare de 450.644 km. Alte 500 de autobuze au norma de poluare Euro 4, cu grade de uzură de 9 ani (20 autobuze), 8 ani (330) şi 7 ani (150) şi cu o medie de utilizare de 371.151 km. Costurile de întreţinere pentru aceste autobuze au crescut, având în vedere că acestea au ieşit din perioada de garanţie.

În privinţa tramvaielor, parcul circulant efectiv este de 256 din totalul de 475 de tramvaie (54%), în timp ce numărul celor nefuncţionale este de 219. Din numărul total de tramvaie, 297 au gradul de uzură de peste 100%, 82 au un grad de uzură între 75-100%, 54 – un grad de uzură între 50-75%, 32 între 25-50% şi numai 10 tramvaie sunt aproape noi, (cu un grad de uzură între 0 şi 25%). Şi tramvaiele au un program periodic de verificări, revizii şi controale, la 1.250 km, 3.000/ 5.000 km, 12.000/ 20.000km şi 60.000 km, ocazie cu care sunt scoase din trasee.

Parcul circulant efectiv al troleibuzelor este de 172, din totalul de 297 (aproximativ 59%), numărul vehiculelor nefuncţionale ridicându-se la 125. Din total, 265 de troleibuze au un grad de uzură de peste 100%, adică peste 89%, celelalte 32 de troleibuze având un grad de uzură între 75-100%.

Olimpia Diaconiuc