Proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor, aprobate de Guvern

Actele normative vor fi transmise Parlamentului spre adoptare

mama_copil

Guvernul a aprobat, marţi, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor. Actele normative urmează să fie transmise Parlamentului spre adoptare.

Ministrul muncii, Rovana Plumb, a precizat, la începutul şedinţei de Guvern, că persoanele care au depus documente false pentru a obţine pensie nu vor beneficia de amnistia fiscală.

Se scutesc toţi pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament (…) Pe cine nu scutim de la plată sunt pensionarii cărora li s-au stabilit debite pentru că au prezentat fie declaraţii false, fie documente false.

Rovana Plumb
ministrul muncii

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că este de datoria Executivului să rezolve situaţiile în care funcţionarii statului greşesc în detrimentul cetăţenilor.

Cred că e de datoria Guvernului să facă această propunere şi, dacă Parlamentul o va adopta, trebuie să dăm un mesaj către aceşti oameni să nu intre în panică, să nu comită gesturi extreme şi să nu creadă că toată viaţa li se termină din cauza unor funcţionari care nu şi-au făcut bine treaba“, a declarat Ponta.

Din proiectul de lege prezentat recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii rezultă că doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

D.M.

NICIUN COMENTARIU