13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 19:43
No menu items!

Proiect de educație medicală și prim ajutor adresat elevilor din clasele I-VIII, lansat în București

spot_img

proiect de prim ajutor

Primul proiect pilot de educație medicală și prim ajutor adresat elevilor din 12 școli din București, lansat luni, are la bază ghidul „Sunt primul ajutor! SPA junior”, care cuprinde noțiuni de igienă, alimentație, anatomie, prevenirea accidentelor, prevenirea situațiilor de urgență și prim ajutor.

„Începem să explicăm noțiuni elementare de igienă și apoi trecem la cele mai complexe, precum acordarea primului ajutor”, a declarat autorul ghidului, Mihaela Arion, precizând că în câteva zile programul va începe să fie derulat și în școlile din Cluj.

De asemenea, coordonatorul Serviciului de Ambulanță București Ilfov, Alis Grasu, a afirmat că proiectul înseamnă implementarea educației medicale și acordarea primului ajutor în școli, precizând că va începe la 1 decembrie și va fi derulat pe tot parcursul anului școlar.

„Participă 12 școli, câte două din fiecare sector. Un lucru important este să dezvoltăm la copii empatie, grija față de aproape, de a-i acorda primul ajutor. Se va insista și pe ceea ce trebuie să spună copiii când vor apela serviciul 112. Se lucrează pe bază de voluntariat, în prezent fiind implicați 12 instructori, medici și asistente de la SABIF și de la Societatea de Salvare București, dar numărul acestora va crește. Va începe la 1 decembrie după ce vor fi trimise în școli ghidurile. Proiectul pilot va fi derulat pe tot parcursul anului acesta școlar”, a declarat Alis Grasu.

Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Marcel Opriș, a spus că inițiativa este una extraordinară.

„Inițiativa de a începe cu omuleții mi se pare extrem de valoroasă, mai ales că sunt mulți participanți. Este foarte important să fie folosit acest tezaur serviciu 112”, a spus Marcel Opriș.

Inspectorul în cadrul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (IȘMB), Diana Melnic, a precizat că ghidul din cadrul proiectului va fi distribuit gratuit în cele 12 școli pilot și propune multe activități de formare și informare.

„Nemulțumirea este că avem doar 12 școli, însă la anul se va extinde și vor fi implicate câte 10 școli din fiecare sector. Evaluarea va fi facuta prin fise de observatie, prin produsele elevilor, nu prin note „, a spus Diana Melnic.

D.M.