11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:02
No menu items!

Prognoza meteo pentru următoarele zile

spot_img

După codul portocaliu de ninsori și viscol se anunță nopți extrem de geroase.

De sâmbătă seară, vremea s-a înrăutăţit. În sudul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, ninsorile se extind şi se intensifică, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va sufla cu putere, cu peste 60 km/h, şi va troieni zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă. Acesta este motivul pentru care, până duminică seară, 11 judeţe se află sub cod portocaliu de viscol, iar alte 12 judeţe sub cod galben. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 8 şi 1 grad Celsius.

ÎN ȚARĂ

Duminică vremea va fi închisă şi se va răci, astfel că maximele se vor încadra între minus 7 si plus 2 grade. Va continua să ningă viscolit în sudul, estul şi centrul ţării, dar fulgii de zăpadă apar izolat şi prin celelalte regiuni. Fenomele de iarnă vor fi mai intense tot în estul Munteniei, sudul Moldovei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor de Curbură.

Luni, marți, miercuri

De luni, vremea se răceşte accentuat. Temperaturile negative vor persista şi pe parcursul zilei, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, trecător va mai ninge slab în primele două zile ale săptămânii, iar vântul va continua să prezinte intensificări, apoi, ninsorile îşi vor face apariţia în regiunile intracarpatice.

ÎN BUCUREȘTI

Nici locuitorii Capitalei nu scapă de viscolul puternic. Ninsoarea se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar până duminică dimineaţă stratul de zăpadă va creşte considerabil. Vântul va crea probleme, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de minus 3 grade.

Duminică, viscolul nu se opreşte nici în Bucureşti. Ninsoarea va fi abundentă, iar rafalele de vânt vor atinge 70 km/h. Scade şi temperatura aerului, iar maxima zilei va fi de minus 1 grad Celsius. În ceea ce priveşte presiunea atmosferică, aceasta se va menţine mult mai scăzută decât cea normală.

Luni, marți, miercuri

În zilele următoare vremea se va răci accentuat, astfel că miercuri dimineaţă se vor înregistra minus 19 grade în cartierele de la periferia Capitalei, iar la amiază mercurul din termometre se va opri la minus 9 grade Celsius. Câţiva fulgi de zăpadă pot să mai cadă la începutul săptămânii, apoi fenomenul meteo de interes va fi ceaţa matinală.