Profitul Petrom a crescut cu 18% în prima jumătate a anului. Compania și-a redus numărul de angajați cu 9%

Profitul Petrom a crescut cu 18% în prima jumătate a anului. Compania și-a redus numărul de angajați cu 9%

Profitul Petrom a crescut cu 18% în prima jumătate a anului. Compania și-a redus numărul de angajați cu 9%

Petrom, cea mai mare companie din România, a înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit net de 2,3 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă, compania și-a redus numărul de angajați cu aproape 2.000, ceea ce reprezintă un procent de 9% din totalul salariaților companiei.

”În prima jumătate a anului 2013, ne-am îmbunătățit performanța financiară și operațională comparativ cu primele șase luni din 2012, ca efect al investițiilor realizate în anii precedenți, managementului strict al costurilor și inițiativelor de excelență operațională”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

În timp ce costurile de producție s-au redus cu 10%, investițiile în explorare au crescut la 70 de milioane de lei, ca urmare a achiziției de date seismice pentru sectorul de mare adâncime al blocului Neptun.

”În zona offshore, am finalizat cea mai mare campanie de achiziție seismică 3D din Marea Neagră și, în parteneriat cu Exxon Mobil, ne-am propus să reluăm forajul în blocul Neptun către sfârșitul anului 2013 sau începutul anului 2014”, a precizat Mariana Gheorghe.

Vânzările de gaze ale companiei au crescut cu 3%, în condițiile în care consumul de gaze al României a scăzut cu 16%. În plus, vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 11% datorită exporturilor mai mari.

Petrom a planificat investiții de 1,2 miliarde de euro în acest an și forajul pe mai mult de 110 sonde, din care două sonde de evaluare în zăcământul Totea. De asemenea, reprezentanții companiei anticipează o scădere a cererii de gaze pe piața locală în acest an.

C.C.

NICIUN COMENTARIU