11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:24
No menu items!

Profesorii vor și ei majorarea salariilor, altfel amenință cu proteste

spot_img

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită ca şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări salariile, la fel ca cei din Sănătate

În toate discursurile publice, reprezentanţii Guvernului au declarat că Educaţia şi Sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor.

comunicat FSE „Spiru Haret”

Federaţia avertizează că majorările salariale date anumitor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.

Guvernul a anuntaţ, marţi, majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.