15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:19
No menu items!

Profesorii amenință cu proteste de amploare. Cum răspunde Ponta

spot_img

Sindicatele din Educație vor și pentru dascăli salarii mărite

Sindicatele din sistemul de educație amenință cu proteste de amploare, dacă Executivul nu va face efortul de a găsi, în cel mai scurt timp, o soluție de majorare suplimentară a salariilor dascălilor.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) reiterează ideea că și profesorii trebuie să aibă salarii mai mari, devreme ce pentru medici și demnitari s-au găsit soluții de majorare salarială.

După majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru Sănătate, se impune ca reprezentanții Guvernului să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34% până la finalul anului 2017. Acest procent de 34%, față de cel de 100% promis a se acorda salariaților din Sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă și un dezechilibru major între cele două domenii strategice

FSLI

Potrivit FSLI, salariul net al unui învățător debutant este, după majorarea din luna martie a acestui an, de 780 de lei, al unui profesor debutant de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră de 1.825 de lei.

Dacă Guvernul nu va face efortul de a găsi o soluție de majorare suplimentară și pentru salariații din Învățământ, cu siguranță că numeroasele mesaje de revoltă pe care le-am primit se vor transforma în fapte, ceea ce înseamnă că Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare. Ne-am dori ca, pe 14 septembrie, anul școlar să înceapă în cele mai bune condiții pentru elevi și dascăli

Simion Hancescu
președintele FSLI

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul ședinșei de Guvern de miercuri, că „atunci când se va putea, se vor mări salariile și altor bugetari”. El a enumerat câteva creşteri salariale anterioare şi a precizat că Guvernul va majora veniturile tuturor bugetarilor, dar după negocieri, în timp şi în funcţie de posibilităţi.

Premierul a adăugat că, dacă PNL afirmă că, în acest moment, se pot majora salariile medicilor cu 5.000 de euro, este dispus să lase acest partid la guvernare.

Fac un apel către toţi ceilalţi bugetari care au dreptate – şi ei vor salarii mai mari şi merită – să facem cum am făcut în ultimii patru ani. Şi ne înţelegem, şi negociem, şi discutăm, şi când putem ne ţinem de cuvânt. (…) Altfel, dacă zice cineva că, azi, poate să mărească la toţi sau dacă zice PNL că, azi, poate să le facă la medici 5.000 de euro, îi las, azi, pe PNL, dar ştiţi şi dumneavoastră că nu e adevărat

Victor Ponta

Olimpia Diaconiuc