15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:18
No menu items!

Procuror Călin Nistor: Tablourile ridicate în dosarul lui Darius Vâlcov, expertizate de specialiști

spot_img

Aproximativ 100 de tablouri au fost ridicate de procurori DNA din locuințele unor apropiați ai fostului ministru al finanțelor

Darius_Valcov 3

Tablourile ridicate la percheziţiile coordonate de procurori DNA în dosarul care-l vizează pe Darius Vâlcov au fost date, vineri, unei echipe de specialişti evaluatori şi muzeografi, pentru a fi expertizate. Anunțul a fost făcut de procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor.

De astăzi, demarăm procedura de identificare-certificare, de către o comisie de specialişti în domeniu. Sperăm ca evaluarea să fie făcută cât mai rapid, pentru că sunt probleme legate de depozitarea acelor tablouri. Ele trebuie transmise unor instituţii de profil.

Călin Nistor
procuror sef adjunct DNA

Adjunctul şefului DNA a precizat că procurorii știu cu certitudine cui aparţin operele de artă, dar având în vedere că ancheta se află încă într-o fază incipientă, nu poate spune că acestea îi aparţin sau nu lui Darius Vâlcov.

Călin Nistor a mai spus că mare parte a operelor de artă găsite la percheziţiile din dosarul lui Vâlcov au fost achiziţionate din străinătate, prin intermediul unor case de licitaţii.

Bărbatul care păstra tablourile, la mai multe adrese din judeţul Olt şi din Bucureşti, „nu a fost audiat în cadrul procesului penal”, a precizat Nistor.

În același timp, procurorul şef adjunct al DNA nu a dorit să comenteze decizia instanţei de cercetare a lui Vâlcov în arest la domiciliu, şi nu în arest preventiv, aşa cum au cerut anchetatorii.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că procurorii au identificat 100 de tablouri în patru locații din București și Olt, la patru persoane de încredere pentru Darius Vâlcov.

Tablourile sunt semnate de pictori străini, printre care și Pablo Picasso, sau artiști români, Corneliu Baba sau Nicolae Grigorescu.

Majoritatea operelor de artă ar fi fost achiziționate de la două case de licitații din București, iar Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în Capitală.

În acest scop, Vâlcov luase și un spațiu în București, demarând amenajarea lui, însă, după începerea anchetei procurorilor, el a luat măsuri urgente de depozitare a tablourilor și ascundere a lor la patru persoane de încredere.

Graba cu care au fost ascunse tablourile este demonstrată, susțin anchetatorii, și de faptul că ele au fost găsite în locuri improprii, pe sub paturi sau prin dulapuri.

Cele mai multe dintre tablouri au fost cumpărate pentru Vâlcov de Lucian Petruț Sușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina).

Anchetatorii consideră că Darius Vâlcov nu era un cunoscător de artă, însă a identificat în cumpărarea de tablouri o posibilitate de a ascunde proveniența banilor primiți ca mită, care ar fi devenit „curați” odată cu deschiderea galeriei de artă.

R.D.