Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, acuzat că a primit mită un apartament cu 3 camere

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, reţinut de DNA, este acuzat de luare de mită în legătură cu un apartament

constantin-hogea--primartulcea

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, a fost reţinut, joi seară, de către procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor făcute la sediul primăriei, la locuinţa sa şi la mai multe firme.

Soția primarului dar și alte persoane sunt cercetate sub control judiciar în acest dosar.

Anchetatorii au stabilit că în 2007, primarul Constantin Hogea, arhitectul primăriei și secretara instituției au semnat pentru firma afaceristului Cornel Georgescu o autorizație de construire a unui bloc de locuințe, situat în imediata aporopiere a unor obiective ale MApN și ale Ministerului Justiției, fără avizele prealabile de la acestea.

Urmare a înțelegerii avută cu inculpatul Georgescu Constantin Cornel dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia din urmă, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria municipiului Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv la data de 21 ianuarie 2009, inculpatul Hogea Constantin a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia din urmă.

comunicat DNA

Pentru a ascunde mita, fiica și soția primarului au încheiat cu afaceristul un contract de vânzare cumpărare, în care au trecut că locuinţa fusese achitată anterior.

Procurorii mai spun că începând din acest an, primarul a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de edil, în sensul că, uzând de funcția pe care o deţinea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale a soției, din domeniul publicitar. Hogea s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din municipiul Tulcea, pe care se află amplasat un panou publicitar electronic. A întrebat despre prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, despre cum se obțin modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, a depus toate eforturile pentru realizarea spoturilor publicitare, pentru asigurarea asistenței tehnice de specialitate și pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia.

Constantin Hogea a fost reţinut joi noapte de către procurorii DNA Galaţi după aproximativ 7 ore de audieri. Edilul a ieşit încătuşat di sediul DNA şi a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

S.M.

NICIUN COMENTARIU