8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 5:43
No menu items!

Primarul din Nehoiu îi punea pe angajați să semneze în fals acte de punere în posesie

spot_img

Primarul din Nehoiu, Florentin Lungu, arestat preventiv, marţi, este acuzat că i-a instigat pe unii angajaţi ai Primăriei şi ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugă şi ulterior să rescrie registre de evidenţă a proceselor-verbale de punere în posesie

florentin-lungu nehoiu

Primarul oraşului Nehoiu din judeţul Buzău, arestat preventiv de Judecătoria Ploieşti, este pus sub urmărire penală pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care unele legate de fondul forestier şi care ar fi fost săvârşite în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de fond funciar.

Astfel, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au început urmărirea penală în cazul acestuia pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeţei fondului forestier fără drept, instigare la infracţiunile de fals intelectual, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, tăiere şi sustragere ilegală de arbori.

Anchetatorii au stabilit că primarul că Florentin Lungu a făcut demersuri pentru a obţine un teren cu o suprafaţă de trei hectare şi a întocmit ”în mod defectuos” documente în acest sens. Astfel, în calitate de preşedinte al Comisiei de fond funciar, primarul a semnat două procese-verbale de punere în posesie a unei persoane cu o suprafaţă de teren, deşi ştia că acestea conţineau date nereale.

Totodată, primarul Florentin Lungu i-a instigat pe unii angajaţi ai Primăriei Nehoiu şi ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugă şi ulterior să rescrie registre de evidenţă a proceselor-verbale de punere în posesie, să întocmească în mod defectuos un plan parcelar, să taie fără drept şi să sustragă material lemnos aflat pe terenul de trei hectare, tăiere care a fost fectuată pentru crearea unui drum de acces către mai multe construcţii care îi aparţineau edilului.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, marţi după-amiază, propunerea procurorilor şi au emis mandat de arestare pe numele primarului Florentin Lungu, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Florentin Lungu, primar PSD aflat la primul mandat, mai are un dosar penal în care este acuzat de comiterea a două infracţiuni de conflict de interese, dosar în care a fost trimis în judecată, în luna februarie a acestui an. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Părâtlagele, iar după opt termene de judecată instanţa nu s-a pronunţat în acest caz.

Noul dosar penal al primarului din Nehoiu nu este primul instrumentat de PCA Ploieşti în care procurorii acuză nereguli privind fondul forestier din zona Gura Teghii, judeţul Buzău. Dosarul de corupţie în care este arestat preventiv fostul prefect al judeţului, Paul Beganu vizează, de asemenea, retrocedări de pădure ilegale la Gura Teghii, fiind vorba despre o suprafaţă de peste 5.000 de hectare de pădure.