7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:45
No menu items!

Primăria Sectorului 2 distribuie plicuri cu o firmă de instalații sanitare

spot_img

Contractul de servicii poștale și curierat a fost atribuit prin negociere directă

Primaria Sector 2

Primăria Sectorului 2, condusă de Neculai Onțanu, va expedia documentele prin poștă folosind mașinile unei firme care se ocupă cu instalațiile sanitare.

Primăria Sectorului 2 a atribuit, în penultima zi a anului trecut, un contract pentru servicii poștale și curierat firmei Berti International SRL. Afacerea a fost parafată în urma unei negocieri, fără anunț de participare, urmând ca serviciile prestate să fie plătite cu 93.000 lei, inclusiv TVA (18.000 de euro). Reprezentanții administrației publice a sectorului 2 au explicat graba acordării contratului printr-o „situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”.

Potrivit Registrului Comerțului, obiectul principal de activitate al firmei Berti International SRL este „lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat”, potrivit ultimei actualizări din 13 octombrie 2014, respectiv cu două luni înaintea atribuirii contractului.

berti

Conform bilanțului depus pentru anul 2013 și publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, firma Berti International SRL precizează același obiect de activitate. În plus, declară un număr de 2 angajați. Firma a activat, până în 2011, în domeniul „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare”. Societatea are un singur asociat, care este și administrator – Marian Mihai Crăciun.

Andrei Tudor