11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:51
No menu items!

Primăria sectorului 1 instituie sens unic pe strada Borşa începând de miercuri

spot_img
Primăria sectorului 1 instituie sens unic pe strada Borşa începând de miercuri
foto: b365.ro

Primăria Sectorului 1 instituie un nou sens unic – pe aleea de acces de lângă şcoala Generală nr.12 (strada Borşa) – începând de miercuri, 12 iunie.

„Cetăţenii din Sectorul 1 reprezintă cel mai dinamic, activ şi productiv segment social din România. De aceea, nu ne putem permite să-i ţinem blocaţi ore în şir în trafic. Orele pierdute în trafic înseamnă bani pierduţi pentru noi toţi! Vom putea spune că oamenii trăiesc într-un oraş civilizat abia atunci când vor ajunge din cel mai îndepărtat punct al Sectorului 1, până la Universitate, în condiţiile unui trafic de vârf, în cel mult 45 de minute. Acest obiectiv îl urmărim prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare”, a spus primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, într-un comunicat transmis luni.

Potrivit administraţiei locale, până în prezent, prin introducerea sensurilor unice, au fost create peste 100.000 de noi locuri de parcare.

Primăria Sectorului 1 a introdus sensuri unice pe o treime din străzile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Bulevardul Ion Mihalache, Buzeşti, Aviaţiei, Bulevardul Expoziţiei, Cartierul Băneasa, Dorobanţi, Floreasca şi Romană.

A.V.