22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:35
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014: Procesul electoral se desfășoară fără probleme. GALERIE FOTO

spot_img

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a precizat că până la ora 11.00 au fost înregistrate doar patru sesizări în mediul rural

Oprea-mai 3

Procesul electoral se desfășoară fără probleme, iar de la deschiderea urnelor de vot și până la ora 11.00 au fost înregistrate doar patru sesizări, toate în mediul rural, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Procesul electoral se desfășoară fără probleme. De la deschiderea urnelor de vot, până la această oră (11.00 n.r.) au fost înregistrate doar patru sesizări, toate în mediul rural.

În județul Giurgiu a fost înregistrată o semnalare cu privire la faptul că președintele unei secții de votare sfătuiește alegătorii cu cine să voteze. Vă reamintesc că această contravenție se pedepsește cu amenda cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei.

Tot în Giurgiu se fac cercetări după ce într-o secție de votare a fost sesizată o situație conflictuală între primarul localității și membrii secției de votare. Din primele verificări efectuate de către poliție în ambele cazuri, aspectele semnalate nu se confirmă.

Vă asigur însă că în toate situațiile, se fac cercetări pentru a stabili cu certitudine existența aspectelor sesizate, iar acolo unde acestea se confirmă vor fi aplicate măsurile legale.

La una dintre secțiile de votare din comuna Fântânele din jud. Suceava a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe după ce unui membru al secției de votare i s-a făcut rău ca urmare a unei crize de epilepsie.

Monica Dajbog
purtător de cuvânt al MAI

Monica Dajbog a reamintit că pot vota la urna specială numai persoanele care au depus cerere scrisă în cursul zilei de sâmbătă, însoțită de acte medicale doveditoare că sunt netransportabile.

Vă reamintesc că astăzi (duminică n.r.) pot vota prin intermediul urnei speciale numai persoanele care au depus în cursul zilei de ieri (sâmbătă n.r.) cereri scrise, însoțite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile.

Deplasarea urnei speciale se face de o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare, însoțiți de efective ale Ministerului Afacerilor Interne.

În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi însă depuse la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află spitalul.

Tot prin intermediul urnei speciale votează și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoanele față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu și cărora le-a fost respinsă cererea adresată instanței de a li se permite să voteze la secția de votare. Dintre cele 462 de persoane față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu, 58 au solicitat instanței să voteze la secția de votare, fiind admisă cererea a 42 de persoane.

Monica Dajbog
purtător de cuvânt al MAI

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Inspectoratul General al Poliţiei Române va asigura măsurile necesare pentru a permite persoanelor aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv ale unităților de poliție să-și exercite dreptul de vot. Un număr de 890 de persoane au depus cereri în acest sens.

Monica Dajbog a precizat că pe parcursul zilei de duminică angajații MAI vor acorda maximă atenție modului de desfășurare a procesului electoral și vor sancționa orice încălcare a legii.

Precizez că efectivele Poliției Române desfășoară la nivel național o acțiune care vizează legalitatea transportului rutier de persoane și, din dispoziția domnului vicepremier Gabriel Oprea, pe lângă indicatorii urmăriţi în mod obişnuit, polițiștii vor verifica și sesizările privind posibilele fapte care au ca scop turismul electoral. Până la această oră au fost verificate 504 autovehicule, dintre care 17 autocare, 113 autobuze, 248 microbuze, 126 de autovehicule cu capacitate opt + 1„, a declarat Monica Dajbog.