16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:04
No menu items!

PREZIDENȚIALE 2014. MAI: 44 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni la alegeri

spot_img

Nu mai puțin de 375 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral au fost înregistrate, la nivel național, până duminică, la ora 20.00

masini-politie

Un număr de 375 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral au fost înregistrate, la nivel național, până duminică, la ora 20.00. 44 de persoane sunt cercetate în dosare penale, una dintre acestea fiind reținută.

Până la acest moment (ora 20.00 – n.r.), au fost înregistrate 375 de sesizări referitoare la săvârșirea unor posibile infracțiuni sau contravenții care au legătură cu procesul electoral. Cele mai multe evenimente, respectiv 224, au fost sesizate în mediul rural. Angajații Ministerului Afacerilor Interne au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte, stabilind, până la această oră, că 166 dintre acestea, reprezentând 44,27 %, nu se confirmă. Dintre situațiile confirmate, 47 sunt fapte contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 22.400 lei şi  14 avertismente scrise.

În ceea ce privește posibilele infracțiuni, au fost sesizate 81 de situații, toate fiind în curs de cercetare. În aceste cazuri, la momentul finalizării cercetărilor se vor dispune măsurile legale prin unitățile de Parchet competente. Majoritatea infracțiunilor sesizate sunt de corupere a alegătorilor, vot multiplu  și violare a confidenţialităţii votului.

Pentru săvârșirea acestor posibile infracțiuni sunt cercetate 44 de persoane, dintre care una în stare de reținere. Este vorba despre bărbatul din județul Gorj despre care v-am informat în declarația de la ora 11 că este cercetat pentru că a agresat fizic și verbal un bătrân în apropierea unei secții de votare. În această zi, Poliția Română a organizat 513 filtre la nivel național, fiind verificate 3.781 de autovehicule, dintre care 251 autocare, 763 autobuze, 1.617 microbuze și 1.150 de autovehicule cu capacitate 8+1.

Doamnelor și domnilor,

Pe parcursul acestei zile, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, peste 58.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați în întreaga țară. La fel ca în primul tur al alegerilor prezidențiale, datorită acestei mobilizări,  nu s-au produs evenimente grave care să afecteze procesul de vot.

Efectivele de ordine publică vor rămâne în dispozitiv și după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

Totodată, după finalizarea activităților din secțiile de votare, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor asigura paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte documente rezultate în urma procesului de votare pe timpul transportului acestora către birourile electorale județene.

Monica Dajbog
purtător de cuvânt, Ministerul Afacerilor Interne