Premierul Viorica Dăncilă, despre desecretizarea protocolului Parchet – SRI: “Trebuie să ajungem la un moment zero”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, despre decescretizarea proctocolului între Parchetul General şi SRI, că trebuie să ajungem “la un moment zero”, iar “pentru sănătatea societăţii şi pentru creşterea încrederii în instituţiile statului trebuie să vedem tot ce se întâmplă”.

Cred că trebuie să ajungem la un moment zero şi cred că pentru sănătatea societăţii, pentru creşterea încrederii în instituţiile statului trebuie să vedem tot ceea ce se întâmplă pentru a putea să ne edificăm referitor la multe lucruri care au apărut în spaţiul public. Consider că este necesar să facem acest lucru şi, după cu ştiţi, eu chiar am cerut public desecretizarea“, a spus Viorica Dăncilă, care a participat, marţi, la manifestările organizate de Ziua Jandarmeriei. 

De altfel, premierul a precizat că a ținut să fie prezent la manifestările care marchează împlinirea a 168 de ani de existență a Jandarmeriei Române, “în semn de apreciere pentru această armă și pentru oamenii care o slujesc.”

“Am ţinut să fiu prezentă la această manifestare ce marchează împlinirea a 168 de ani de existenţă instituţională a Jandarmeriei Române, în semn de apreciere pentru această armă, dar în special pentru oamenii care o slujesc. Poliţia şi Jandarmeria sunt doi piloni importanţi ai sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică. Am fost la bilanţul activităţii Poliţiei Române pentru anul 2017 şi am considerat normal să vin şi la dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât este un moment festiv de împlinire instituţională, dar şi umană. Spun şi umană pentru că am văzut cu câtă mândrie vorbesc jandarmii despre instituţia din care fac parte şi implicit ziua de armă este şi ziua lor, a dumneavoastră. (…)Mă refer aici atât la planul intern, naţional, cât şi la cel extern. Jandarmii români sunt apreciaţi de forurile internaţionale pentru modul în care acţionează şi îşi îndeplinesc mandatul în misiunile din teatrele de operaţiuni. (…) Înţeleg sacrificiul pe care îl faceţi zilnic pentru ca cetăţenii să se simtă in siguranţă. V-aţi asumat acest lucru încă din momentul alegerii carierei. Nu vreau să restrâng aria activităţilor dumneavoastră la anumite tipuri de misiuni, pentru că toate sunt importante. Atâta vreme cât colectivitatea are parte de linişte, iar oamenii aflaţi în dificultate sunt salvaţi la timp, dumneavoastră, reprezentanţii autorităţii statului, v-aţi atins obiectivul prioritar. Îmi doresc să rămâneţi aceiaşi fermi apărători ai legii, democraţiei şi valorilor statului de drept. România are nevoie de o instituţie puternică aşa cum este Jandarmeria”, a spus Viorica Dăncilă.

Premierul a mai precizat că, împreună cu ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a identificat soluţii pentru rezolvarea unor probleme urgente ale Jandarmeriei. “Efectele benefice ale acestor demersuri se vor resimţi în perioada următoare şi am convingerea că vor contribui substanţial la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi, implicit, la eficientizarea acţiunilor pe care le desfăşuraţi. Doamnelor şi domnilor, vă felicit cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române!”, a conchis Viorica Dăncilă.

R.D.

 

NICIUN COMENTARIU