Președinții Curților Constituționale din România și Ungaria fac planuri pentru a-i ține în frâu pe Ponta și Orban

Augustin Zegrean - Paczolay Peter

Augustin Zegrean - Paczolay Peter

Curțile Constituționale ale Ungariei și României trebuie să facă mai mult pentru a garanta respectarea constituțiilor, în fața partidelor de guvernare cu o susținere parlamentară de două treimi, au afirmat Peter Paczolay și Augustin Zegrean, conform agenției ungare de presă MTI.

Cei doi președinți s-au întâlnit în această săptămână la Eger, în nordul Ungariei.

Paczolay a spus că ”sunt necesare acțiuni mult mai hotărâte pentru a impune constituționalitatea și pentru a fi sigur că politicienii respectă deciziile Curții”.

Zegrean a declarat că instituția pe care o conduce ”trebuie să joace un rol de o importanță specială pentru a ține sub control, în mod hotărât și proactiv, diferite aspirații politice”.

Creștin-democrații din Fidesz și alianța USL dețin majorități parlamentare confortabile în cele două state. În ultimii ani, Fidesz a forțat modificări ale Constituției, prin care a redus independența unor autorități publice, inclusiv a Băncii Naționale a Ungariei, și a redus transparența instituțională.

MTI precizează că Zegrean a condus o delegație a Curții Constituționale a României. Site-ul CCR nu dă detalii despre această vizită.

În România, Curtea Constituțională a fost foarte activă în vara anului trecut, prin invalidarea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, după ce acesta a fost suspendat de Parlament.

Vlad Bârleanu

NICIUN COMENTARIU