9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:35
No menu items!

Prahova: Trei suporteri ai echipei Petrolul duși la audieri după un scandal în centrul Ploieștiului UPDATE

spot_img

Petrolul-Steaua

  • UPDATE

Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, a declarat luni, referindu-se la incidentele în care au fost implicaţi mai mulţi suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti, că este inadmisibil ca aceştia să se comporte ca în Evul Mediu.

Jandarmeria precizează că nu au fost folosite arme cu muniţie neletală împotriva suporterilor formaţiei Petrolul Ploieşti, înaintea partidei cu Steaua, de duminică, aşa cum a fost vehiculată informaţia pe diferite canale media, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Șeful Jandarmeriei a spus că, în drum spre Bucureşti, autocarul în care se aflau suporterii echipei Petrolul Ploieşti a oprit în câmp, iar suporterii „au aruncat cu pietre în jandarmii care asigurau însoţirea galeriei”.

„Nu este admisibil ca nişte suporteri să oprească maşina în câmp şi să ia la pietruit fără niciun motiv jandarmii care asigurau însoţirea. Aceşti oameni trebuie să înţeleagă că nu mai suntem în Evul Mediu”, a spus Mircea Olaru.

Trei suporteri ai echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești au fost duși la audieri după un scandal care a avut loc duminică seară în centrul municipiului Ploiești și în urma căruia mai mulți jandarmi au fost răniți.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, Leonard Dragomirescu, a declarat luni că aproximativ 1.300 de suporteri ai echipei ploieștene, cărora nu li s-a permis accesul la meciul Petrolul Ploiești – Steaua București din cauza faptului că erau recalcitranți și violenți au fost întorși în Ploiești. Aproximativ 150 de dintre aceștia au refuzat să părăsească locul de debarcare, fiind „excesiv de violenți”. Grupul de persoane agresive s-a deplasat apoi în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, aflată în centrul orașului, unde s-a manifestat violent împotriva forțelor de ordine.

Purtătorul de cuvânt a precizat că suporterii au aruncat spre forțele de ordine cu bolovani „și cu alte obiecte contondente găsite în spațiul public”, mai mulți jandarmi fiind răniți. De altfel, doi dintre militari au primit îngrijiri medicale la fața locului.

În urma incidentelor, trei suporteri au fost ridicați și duși la audieri, aceștia fiind acuzați de ultraj contra bunelor moravuri și de tulburarea liniștii și ordinii publice.

De asemenea, jandarmii fac demersuri pentru identificarea celorlalte persoane care au participat la violențe, urmând ca împotriva lor să fie luate măsurile legale, a conchis Leonard Dragomirescu.

R.D.