18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:17
No menu items!

Prahova: Șefa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, reținută de DNA

spot_img

Prahova: Șefa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, reținută de DNA

Șefa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcției de Asistență Socială Prahova, Viorica Oniga, a fost reținută marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), sub acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată și fals intelectual. 

Într-un comunicat de presă remis marți de procurorii DNA se precizează că, alături de Viorica Oniga, a fost reținută și Georgeta Oprea, sub acuzațiile de dare de mită, trafic de influență și complicitate la înșelăciune, toate în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2006 – 2012, în calitate de preşedintă a Comisiei de Evaluare a Persoanelor adulte cu Handicap Prahova, Viorica Oniga a primit, în mod repetat, de la Georgeta Oprea și de la alți cinci intermediari (dintre care inculpaţii Gabor Sorin Octavian şi Neacşu Georgeta – ambii arestaţi preventiv în cauză), bani şi bunuri în valoare totală de aproximativ 97.200 lei, pentru ca, în schimb, să-și încalce atribuțiile de serviciu prin aceea că a încadrat în grad de handicap şi a eliberat certificatele medicale aferente pentru un număr de 68 de persoane, în condiţiile în care acele persoane nu sufereau de bolile menţionate în cuprinsul certificatelor, nu puteau fi încadrate în gradul de handicap stabilit şi nu puteau beneficia de facilităţile prevăzute de lege. „În cuprinsul certificatelor medicale eliberate pentru acele persoane, Viorica Oniga a atestat, în mod nereal, că acele persoane suferă de anumite afecţiuni care să le permită încadrarea în gradul de handicap stabilit”, precizează anchetatorii.

Prin urmare, cele 68 de persoane identificate până la acest moment au primit, pe nedrept, indemnizaţii de handicap, bugete complementare personale şi indemnizaţii de însoţitor totalizând 1.146.200 lei, sumă ce reprezintă paguba cauzată bugetelor locale din care au fost efectuate plăţile, adaugă procurorii DNA.

„În cauză se efectuează cercetări şi faţă de persoanele care au beneficiat pe nedrept de facilităţile prevăzute de lege pentru persoanele cu handicap, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, înşelăciune şi uz de fals, cu privire la unele dintre acestea fiind deja începută urmărirea penală”, conchid anchetatorii.

Viorica Oniga şi Georgeta Oprea urmează să fie prezentate magistraților Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Reținerile făcute marți de procurorii DNA survin scandalului izbucnit cu aproape două săptămâni în urmă, legat de modul inuman în care erau tratate persoanele cu dizabilități la Direcția de Asistență Socială Prahova, scandal care a dus – la presiunea presei – la demiterea directoarei Vasilica Florea.

Raluca Dan

FOTO/ghidcabinet.ro