Portofolii de credite de până la 100 mld. € vândute de bănci

Instituțiile de credit din UE ar putea vinde portofolii de împrumuturi până la un nivel record în acest an

bani ghiseu

Băncile din Uniunea Europeană (UE) ar putea vinde portofolii de credite “nedorite” de până la 100 de miliarde de euro în acest an, într-un proces de restructurare a operaţiunilor, derulat la presiunea autorităţilor de reglementare.

Instituţiile de credit au finalizat sau au în lucru la jumătatea anului tranzacţii cu astfel de active în valoare de 83 de miliarde de euro, faţă de 64 de miliarde de euro pentru întreg anul 2013, potrivit datelor firmei de consultanţă PwC, scrie Financial Times.

Totalul pentru acest an ar putea ajunge la nivelul record de 100 de miliarde de euro, în contextul interesului foarte ridicat din partea managerilor de fonduri de investiţii, a declarat Richard Thompson, partener la firma de consultanţă PwC.

În timp ce cea mai mare parte a activelor vândute este formată din credite neperformante, PwC a afirmat că se observă şi o accelerare a vânzărilor de portofolii care nu au probleme. Împrumuturile “sănătoase” reprezintă circa un sfert din tranzacţiile încheiate sau în curs de derulare, faţă de 15-20% din vânzările totale de 64 de miliarde de euro înregistrate anul trecut.

Aproape jumătate din creditele “nedorite” de 2.400 de miliarde de euro din portofoliile băncilor sunt împrumuturi neperformante, Spania având cea mai mare pondere în rândul ţărilor, cu 200 de miliarde de euro, potrivit PwC.

C.C.

NICIUN COMENTARIU