10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:55
No menu items!

Ponta va efectua o vizită oficială în Georgia, după ce va merge și la Chișinău

spot_img

victor-ponta

Premierul Victor Ponta se va afla, în perioada 14-15 martie, într-o vizită oficială în Georgia, însă după ce va merge și la Chișinău, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, informează Guvernul.

Deplasarea lui Ponta în Georgia constituie prima vizită oficială la nivel de prim-ministru al României în această țară.

Conform sursei citate, Ponta va fi primit de președintele Georgiei, Giorgi Margvelaşvili, de omologul său georgian, Irakli Garibaşvili și de preşedintele Parlamentului, David Usupaşvili.

Potrivit Executivului, vizita se înscrie în dialogul politic româno-georgian la cel mai înalt nivel şi reprezintă o expresie a interesului României de consolidare a relaţiilor de cooperare cu Georgia în toate domeniile, cu accent pe cooperarea comercială, în domeniul energiei şi a transporturilor. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări înregistrând o creştere constantă în ultimii trei ani.

De asemenea, vizita constituie un mesaj clar de sprijin pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei, având în vedere și contextul dat de evoluțiile actuale din regiune, urmând să fie discutate modalitățile concrete de sprijin de către România în ceea ce privește parcursul european al Georgiei.

D.M.