17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 17:16
No menu items!

Ponta spune că a „vorbit în scris” cu Papici, ca să fie audiat în dosarul referendumului. „Papici mi-a zis că nu-l interesează probele”

spot_img

Victor Ponta_Congres PSD_SZ

Premierul Victor Ponta a declarat joi că a „vorbit în scris” de două ori cu procurorul DNA, Lucian Papici, solicitându-i să fie audiat, în calitate de premier şi şef al USL, ca martor în dosarul fraudelor la referendum, însă Papici i-a transmis, tot de două ori, că nu-l interesează probele.

În calitatea mea de prim-ministru şi de şef al USL, în perioada în care domnul Morar şi domnul Papici spun că s-a fraudat referendumul, deci nu în calitatea mea de jurnalist sau de editorialist, ci de prim-ministru şi de şef al USL, am cerut de două ori: <<domnule Papici, nu vreţi să mă audiaţi şi pe mine, poate sunt şi eu infractor, poate am furat ceva voturi, nu vreţi să vă spun eu?>> << Nu, nu vreau>>. De două ori mi-a zis că pe el nu-l interesează probele”, a afirmat Ponta.

Întrebat când a vorbit cu Lucian Papici, Ponta a precizat că „a vorbit în scris”.

„Cu procurorul nu vorbesc niciodată, în scris am vorbit. În scris, am răspunsul domniei sale, că nu vrea să ne audieze pe cei care ştiu despre referendum”, a precizat premierul.

R.D.