7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:57
No menu items!

Ponta: Să sperăm că bugetul intră în vigoare. Altfel, înţeleg de la miniştri că sunt probleme mari

spot_img

Victor-Ponta_SZ

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei Biroului Permanent Național (BPN) al PSD, că îşi doreşte ca social-democraţii să-şi pregătească strategia parlamentară pentru adoptarea bugetulului. El a arătat că speră ca bugetul să şi intre în vigoare pentru că, altfel „sunt probleme”.

Vreau astăzi (luni – n.r.) să pregătim strategia noastră parlamentară pentru următoarele zile, în primul rând pentru adoptarea bugetului. (…)Am vorbit şi cu domnul Zgonea, vă rog să discutaţi şi cu conducerea Senatului. Noi suntem pregătiţi, ori azi, ori mâine dimineaţă să începem dezbaterile în plen cât mai repede, să adoptăm bugetul şi să sperăm că intră în vigoare pentru că, altfel, înţeleg de la fiecare dintre miniştri, că sunt probleme destul de mari.

Victor Ponta

premier

Victor Ponta a precizat că în lipsa intrării în vigoare a bugetului nu se vor putea da pensiile mărite, nu se vor putea da hotărârile judecătoreşti la profesori şi nu vor exista banii de cofinanţare pentru fondurile europene.

„Ministrul agriculturii mi-a spus că nu putem să dăm subvenţiile în agricultură decât pe baza noii legi a bugetului. Deci, cred că foarte multe milioane de români au nevoie de buget ca să simtă încă de anul acesta sau de la 1 ianuarie lucrurile bune care s-au întâmplat şi care trebuie să se întâmple”, a mai spus Ponta.

R.D.