Ponta răspunde pe Twitter amenințărilor Moscovei

Ponta: Avem banii de pensii şi salarii; poate nu o să îi mai avem la Consiliul Judeţean Caraş
foto: presalocala.com

Premierul a precizat, pe contul său de pe rețeaua de socializare, că scutul antirachetă este important pentru securitatea națională

Ponta vrea vot electronic sau prin corespondență pentru cetățenii români din străinătate

Polonia şi România devin ţinte potenţiale, pentru că găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă, a avertizat, miercuri, Consiliul de Securitate al Rusiei. Premierul Victor Ponta a reacționat pe Twitter, precizând că scutul este important pentru securitatea națională și regională.

România nu poate fi intimidată de amenințări! Scutul anti-rachetă e fundamental pt siguranța naționala și regională.

Victor Ponta
premier, postare pe Twitter

Replica premierului a venit după ce miercuri secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Evgheni Lukianov, a declarat că, în loc să se bazeze pe armele NATO, statele baltice ar trebui să se gândească la ameninţările pe care le-au creat pentru ele însele prin găzduirea elementelor scutului antirachetă.

Mai bine s-ar gândi la alte lucruri – desfăşurarea elementelor scutului antirachetă care vizează forţele noastre nucleare strategice. Acolo este problema lor, pentru că devin ţinta noastră. (…)Dacă le place să fie ţinte din cauza sistemelor americane de armament, este alegerea lor.

Evgheni Lukianov
secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei

“Logica de conflict este că nimeni nu câştigă dintr-un conflict, dar cineva se trezeşte prins la mijloc”, a adăugat Lukianov, avertizând că statele baltice s-ar putea confrunta exact cu această situaţie.

Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei a refuzat să evalueze potenţialul armamentului greu pe care SUA intenţionează să-l furnizeze ţărilor baltice.

Agitaţia nesănătoasă a anumitor state, noi membre ale blocului atlantic, nu este fundamentată de existenţa unor ameninţări din partea noastră.

Evgheni Lukianov
secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei

R.D.

NICIUN COMENTARIU