Ponta: Pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD, să stea liniştiţi liberalii

Ponta: Pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD, să stea liniştiţi liberalii

Ponta: Pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD, să stea liniştiţi liberalii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că respectă punctul de vedere al liderului PNL Crin Antonescu privind opoziţia acestuia faţă de eventuala numire a Laurei Codruţa Kovesi la şefia Direcției Naționale Anticorupție. El a arătat că liberalii pot să stea liniştiţi, întrucât nu o va numi vicepreşedinte al PSD.

“Eu am văzut punctul de vedere, îl respect. În acelaşi timp, eu o să fiu totdeauna solidar cu colegii liberali şi când vor lua ei decizii controversate. Eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnii Frunzăverde şi Stănişoară, care au fost mult mai apropiaţi de domnul Traian Băsescu decât Kovesi. Iar eu pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD. Să stea liniştiţi liberalii pe tema asta”, a spus Ponta.

Premierul a arătat că are responsabilitatea guvernării ţării până când Antonescu va deveni preşedinte al României şi că în politică e important să-ţi asumi şi decizii, să răspunzi pentru ele şi e important să faci, nu să vorbeşti.”Eu sunt solidar cu ei (cu liberalii – n.r.), îi susţin. Am responsabilitatea guvernării ţării până la anul când domnul Antonescu va deveni preşedinte şi trebuie să aibă o ţară pe care să o conducă. În politică e important să-ţi asumi şi decizii, e important să şi răspunzi pentru ceea ce faci şi e important să faci, nu să vorbeşti”, a adăugat Victor Ponta.

“Domnul Antonescu s-a exprimat foarte corect aseară. Nu se pune problema de a se opune la propunerile pe care ministrul justiţiei le face către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că acestea nu sunt lucruri care se discută nici în USL, nici nu s-au discutat, nici la PSD, nici la PNL. Domnul Antonescu şi-a spus părerea şi, repet, chiar dacă nu întotdeauna beneficiez de aceeaşi solidaritate, eu faţă de liberali dau dovadă şi voi da dovadă, şi faţă de domnul Antonescu, de solidaritate în toate momentele lor importante”, a mai spus Ponta.

Întrebat dacă le reproşează liberalilor lipsa de solidaritate în ceea ce priveşte numirile procurorilor, Victor Ponta a precizat: “Nu, v-am spus ce fac eu. Şi eu niciodată nu mă spăl pe mâini, ca Pilat din Pont. Întotdeauna îmi asum şi ştiţi foarte bine, repet, că la momentul în care dumneavoastră eraţi foarte critici (în legătură cu cooptarea în PNL a democrat-liberalilor Mihai Stănişoară şi Sorin Frunzăverde – n.r.) eu am înţeles deciziile luate de PNL, le-am susţinut şi asta voi face şi în continuare”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.

Sursa Zilei

NICIUN COMENTARIU