27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 16:02
No menu items!

Ponta, despre serviciul secret al DNA: „Nu se face, sunt alte priorități”

spot_img

DNA_Sediu

Visul noii șefe a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Kovesi, de a avea propriul serviciu secret în cadrul direcției pe care o conduce nu se va concretiza. Deși propunerea lui Kovesi de a suplimenta numărul angajaților DNA cu 50 de ofițeri de ofițeri sub acoperire și de filaj și de ofițeri specializați în recuperarea creanțelor a primit girul Ministerului Justiției nu va fi acceptată de Guvern, deoarece prioritatea este angajarea de personal în sănătate şi educaţie, a declarat luni seară, la Antena 3, premierul Victor Ponta.

„Nu se face, pentru că – nu ştiu exact ce s-a cerut, cum s-a cerut, nu a ajuns încă pe masa Guvernului. Dar, dacă e vorba de suplimentări de posturi, eu am o opinie foarte clară şi priorităţi clar stabilite: primul lucru – încercăm să mai angajăm medici, profesori şi după aceea, când va ajunge momentul respectiv…deocamdată, există personal suficient. Deci, nu putem acum”, a conchis Ponta.

Un proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică, joi, de Ministerul Justiţiei relevă că organigrama DNA ar urma să fie mărită cu 50 de posturi pentru investigatori sub acoperire şi ofiţeri de filaj şi de recuperarea creanţelor.

Andrei Tudor