Ponta: Cazul SRS este cea mai mare criză a USL. Dacă nu se face nimic, nu mai putem merge împreună

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat joi că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Sorin Roşca Stănescu şi a arătat că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL, de la formare. Ponta a precizat: “Dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună”.

El a adăugat că aşteaptă până luni să existe o delimitare clară a PNL de declaraţiile lui Sorin Roșca Stănescu, nu doar cu avertismente gen “aşa să nu mai faci”. “Păi nu i-am mai spus o dată dlui Roşca Stănescu să nu mai facă, ce suntem la şcoală? Altfel, îmi pare rău, dar nu cred că putem să găsim o soluţie pozitivă”, a continuat Ponta.

Premierul a făcut aceste declarații la sediul BNR, unde a participat la o conferință.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat joi că liberalii dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD, arătând că aceia care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte. “În chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă într-un chip atât de clar articolul respectiv va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau din USL”, a afirmat Crin Antonescu, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

El a subliniat că parlamentarii pot exprima opinii, dar nu trebuie să recurgă la atacuri şi trebuie să existe o agendă comună, un set de reguli.

Antonescu a indicat faptul că liberalii vor fi foarte atenţi la respectarea prevederilor din protocolul USL privind interzicerea atacurilor între colegi de coaliţie.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU