Poliția îi caută pe agresorii lui Csaba Asztalos

PPoliţiştii bucureşteni au deschis un dosar penal pentru ameninţare şi caută patru persoane care l-ar fi înjurat, miercuri,  în centrul Capitalei, pe preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.

Csaba Asztalos a depus, vineri, o plângere la sediul Poliţiei Capitalei. El afirma că miercuri, 10 octombrie, în timp ce mergea pe Bulevardul Dacia, a auzit cum membrii unui grup de patru persoane, aflat la distanţă, în spatele lui, l-au înjurat şi i-au adresat cuvinte jignitoare legate de apartenenţa sa etnică. Asztalos a susținut în plângere că nu-i ține minte pe presupuşii agresori.

După înregistrarea plângerii, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ameninţare şi încearcă să-i identifice pe cei care l-ar fi agresat verbal pe Csaba Asztalos.

Mai multe ONG-uri (Centrul Euroregional pentru Initiative Publice – ECPI, Institutul pentru Politici Publice – IPP, Fundaţia ACCEPT, Media Monitoring Agency/Agenţia de Monitorizare a Presei, Roma Education Fund, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului – MCA, Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE)  i-a transmis o scrisoare deschisă, sâmbătă, premierului Victor Ponta, avertizându-l asupra incidentului. Semnatarii au cerut garantarea integrităţii fizice a președintelui CNCD şi declanșarea unei anchete.

Ei cer, de asemenea, “condamnarea publică neîntârziată a actului de intimidare şi violentă comis asupra reprezentantului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, demnitar cu rang de ministru secretar de stat”,garantarea integrităţii fizice a preşedintelui CNCD şi, în caz de nevoie, a celorlalţi membri ai Colegiului Director al instituției, pentru a-şi putea desfăşura mandatul profesional fără ingerinţe, presiuni, hărțuire sau vătămare, declanșarea unei investigaţii pentru identificarea şi aducerea în faţă justiţiei a agresorilor şi grupului din care aceştia fac parte.

Cele patru organizații cred că este necesară pregătirea autorităţilor însărcinate cu asigurarea ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului pentru înţelegerea şi aplicarea adecvată a legislaţiei privind infracţiunile motivate de ură din România.

Recent, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, declara că va propune guvernului să-l schimbe pe Csaba Asztalos din funcţia de preşedinte al CNCD, pentru că a condamnat manifestările discriminatorii din fotbalul românesc, deşi, în opinia şefului LPF, acestea nu există.

La rândul său, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, afirma într-o emisiune televizată că preşedintele CNCD ar trebui să fie rom, pentru că actualul conducător al CNCD, Asztalos Csaba, este împotriva românilor.(S.S.)

NICIUN COMENTARIU