Poliția de Frontieră dă un contract de 3 milioane de euro unei firme implicate într-un scandal de fraudă internațională

    Salupa frontiera

    Poliția de Frontieră plătește 3 milioane de euro pentru upgradarea Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat (SISF). Upgradarea presupune înlocuirea softului cu unul nou, teoretic mai performant. Contractul pentru această lucrare a fost încheiat cu firma Mira Telecom, deținută în proporție de 80% de afaceristul Stelian Ilie. Asociații săi sunt Dragoș Băsmăluță, cu 15%, respectiv Dănuț Modoran.

    SCOMAR_SZ

    Potrivit portofoliului impresionant, societatea Mira Telecom este un client vechi al instituțiilor publice, în special al celor din sistemul de apărare și siguranță națională.

    Stelian IlieÎn același timp, istoria firmei este marcată de un scandal privind o fraudă la nivel internațional. Partenerul de afaceri al lui Stelian Ilie, James McCormick, fost asociat într-una din firmele grupului Mira, Mira Technologies Group, a fost arestat în Marea Britanie sub acuzația de fraudă. Potrivit acuzațiilor, firma britanică, la care McCormick era director, ATSC, alături de Mira Telecom, a livrat în Irak dispozitive pentru detectarea bombelor care de fapt nu funcţionau. Potrivit presei, un asociat al ATSC a declarat, sub acoperirea anonimatului, că echipamentele ADE 651, vândute guvernului din Irak, erau produse de furnizori din România şi Marea Britanie, dar „toată lumea de la ATSC ştia că nu se află nimic în interiorul acestor detectoare”.

    La acea vreme, McCormick făcea parte din boardul de conducere, alături de Stelian Ilie, preşedinte, respectiv Dragos Băsmăluţă, director executiv. Guvernul de la Bagdad a plătit 85 de milioane de euro pentru detectoarele. „Testele au demonstrat că tehnologia folosită pentru ADE 651 şi alte echipamente similare nu este adecvată pentru detectarea bombelor”, se arăta într-un comunicat al Departamentului britanic pentru Afaceri şi Inovaţie, care a restricţionat exportul acestora.

    Elodia, căutată cu dispozitive de detectat mingi de golf

    Dispozitivul ADE 650, predecesorul modelului vândut în Irak, a fost folosit de procurorii Parchetului General pentru a-i găsi trupul Elodiei Ghinescu. Potrivit anchetatorilor, aparatul era construit pentru a găsi un cadavru cu ajutorul câtorva fire de păr luate de la victimă. Cum era de așteptat, corpul Elodiei nu a fost găsit.

    Atât ADE 650, cât ADE 651 au fost la origine aparate vândute… jucătorilor de golf, pentru a-I ajuta pe aceștia să-și găsească și să-și recupereze mingile pierdute. ADE 651 a fost vândut în Irak pe post de detectoare de bombe sau explozibile, însă, după ce mai multe convoaie de mașini și blindate au explodat, autoritățile de la Bagdad au început să-și pună semne de întrebare.

    De la Mircea Dușa, fără număr

    Potrivit presei vremii, Stelian Ilie ar fi fost sprijinit în dezvoltarea afacerilor de fostul şef al SPP, Gabriel Naghi. În ultimul mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu, Mira Telecom ar fi livrat Administrației Prezidențiale, pentru şase miliarde de lei vechi, echipamente pentru detectarea unor substanţe explozive. Dispozitivele nu ar fi funcţionat la parametri normali, ba chiar deloc în primul an. Mira Telecom a avut, de-a lungul timpului, contracte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu Ministerul de Interne, cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Apărării Naţionale.

    Ministerul condus de Mircea Dușa a plătit, la începtul lunii aprilie, nu mai puțin de 1 milion de euro pentru 6 autospeciale de stingere a incendiilor, chiar dacă Mira Telecom are ca obiect de activitate „telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)”. Tot Mircea Dușa i-a dat firmei Mira Telecom, dar anul trecut, pe când era ministru de interne, un contract de 11 milioane de lei pentru Sistemul informatic pentru managementul situațiilor de criză (SIMSC).

    Andi Topală

    NICIUN COMENTARIU