18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:23
No menu items!

Plic cu praf exploziv, la biroul premierului Franței

spot_img

Un plic conţinând o substanță explozivă a fost primit la biroul prim-ministrului Franţei, Manuel Valls, informează cotidianul Le Parisien, care citează postul de televiziune M6.

Potrivit sursei citate, plicul cu explozibil a fost descoperit, joi dimineaţă, la biroul lui Manuel Valls, din reședința sa, Hotel Matignon, aflată pe strada Varenne din Paris. Oficiali din cadrul serviciilor de securitate au declarat că pudra explozivă din plic nu reprezenta niciun pericol pentru că nu avea sistem pentru detonare. Cazul este cercetat de Brigada infracţională şi de secţia antiteroristă a Parchetului din Paris.

În urmă cu doar câteva zile, premierul Manuel Valls depusese plângere pentru că ar fi primit ameninţări cu moartea pe pagina personală de Facebook.

În Franţa este în vigoare starea de urgenţă, după atentatele din 13-14 noiembrie 2015, când terorişti islamişti au ucis 130 de persoane la Paris. Atacurile din noiembrie au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Emanuel Stan