14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:51
No menu items!

Plenul pentru șefia SIE, stabilit pentru luni

spot_img

Potrivit unor surse de la Camera Deputaților, luni s-ar putea reuni plenul pentru alegerea noului șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, propus de președintele Klaus Iohannis

Mihai Razvan Ungureanu - MRU
MRU – ARD

Conducerea Parlamentului s-ar putea reuni luni la ora 13.00, pentru a da un vot în cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu, propus de președintele Klaus Iohannis la șefia SIE.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituționale, domnul Președinte Klaus Iohannis i-a înștiințat, printr-o scrisoare oficială, pe președinții celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens.

comunicat Administrația Prezidențială

Senatorul liberal a declarat, după nominalizare, că este onorat și își do9rește ca și Parlamentul să îi dea încredere prin votul aleșilor.

PSD a anunțat atât prin Victor Ponta, cât și prin ceilalți lideri ai partidului, că nu va vota pentru ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie șef al SIE, deoarece Iohannis nu i-a consultat.

În schimb, UNPR și UDMR, dar și PNL și câțiva independenți, au declarat că vor vota pentru Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a deținut funcțiile de ministru de externe al României între anii 2004-2007 și director al Serviciului de Informații Externe între anii 2007-2012. A fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 și 7 mai 2012.

Klaus Iohannis l-a numit pe Ungureanu, imediat după câștigarea alegerilor din 16 noiembrie 2014, consilier personal al președintelui.