Plăţile pentru proiectele europene au fost reluate

Plăţile pentru proiectele derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) s-au deblocat, se afirmă într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Începând de luni se reia decontarea sumelor către beneficiarii programului. Valoarea totală a plăţilor din perioada următoare se ridică la 133 milioane de lei (peste 29 milioane de euro).

Pe parcursul celor 5 luni în care plăţile au fost suspendate, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice a semnat 1 725 de contracte de finanţare reprezentând 100% din proiectele Întreprinderilor Mari şi Cercetării, 77% din cele ale energiei, 59% din cele ale IMM.

Surse din Ministerul Economiei susţin că, la schimbarea echipelor guvernamentale, s-a descoperit o gaură de peste un miliard de lei plăţi care nu fuseseră decontaţi către Comisia Europeană. Mai mult chiar aproximativ 3 700 de proiecte fuseseră arhivate şi uitate de aproape trei ani.

POS CCE este un document negociat cu Uniunea Europeană prin care se urmăreşte încurajarea creşterii productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de nivelul Uniunii Europene. Instituţia care gestionează acest program este Ministerul Economiei prin Autoritatea de Management pentru acest program. POS CCE acoperă domenii precum Sistemul productiv şi retehnologizarea IMM-urilor şi întreprinderilor mari, Cercetare/Dezvoltare, IT şi Comunicaţii, Energie.(S.S.)

NICIUN COMENTARIU