9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:40
No menu items!

Pilates Boutique: SUP Pilates, un nou trend pentru iubitorii de mișcare / FOTO

spot_img

Un nou trend pentru iubitorii de mișcare în general și pentru iubitorii exercițiilor Pilates în special este SUP Pilates.

“În ce constă marea provocare? Poți executa exercițiile clasice de Mat Pilates dintr-un studio, încercând să-ți menții echilibrul pe un SUP Board aflat pe apă”, explică Roxana Mera, instructor de pilates la Pilates Boutique și unul dintre primii iubitori de Pilates care a testat noua metodă de antrenament pe apă.

Cei care iubesc și sporturile nautice pot încerca SUP Pilates. Dar, pentru ca un astfel de antrenament să decurgă perfect, ar trebui să treacă mai întâi pe la Pilates Boutique (pe strada Chiparosului, nr. 25 , la câțiva pași distanță de Piața Alba Iulia) pentru ca, după câteva ședințe în compania Roxanei, să-și dezvolte nu doar un centru de putere, ci mai ales unul de echilibru.

Când vei reuși să-ți controlezi toți mușchii, coordonarea ta va fi cu mult mai bună și orice exercițiu îți va părea ușor, indiferent de sportul pe care alegi să-l practici”, explică instructorul Roxana Mera.

Iar Pilates Boutique este unul dintre puținele studiouri în care puteți înțelege conceptul consacrat de Joseph Pilates: să vă controlați mușchii cu ajutorul minții.

sup_pilates2

Dezvoltat de Joseph Pilates la începutul anilor 1900, Pilates este unul dintre cele mai populare sisteme de exercițiu în lumea de astăzi.

Studiind anatomia, yoga, culturismul, gimnastica și artele martiale, Joseph Pilates considera că stilul nostru de viață, modern, postura deficitară și respirația ineficientă sunt factorii majori ai sănătății precare. Astfel, el a dezvoltat o serie unică de exerciții fizice viguroase, destinate îmbunătățirii posturii, coordonării, echilibrului, puterii, flexibilității, respirației și functionalității organelor.

“Având la bază 6 principii (concentrarea, controlul, centrarea, fluența, precizia și respirația), Pilates te învață să ai tu controlul asupra corpului, astfel nu corpul va fi cel care să te controleze pe tine. Mișcările trebuie să pornească din centru și să curgă spre exterior (grupele musculare din centrul corpului; abdomenul, spatele inferior și superior, fesierii și coapsele), dezvoltând forță și rezistență. Printr-o respirație corectă se obține creșterea cantității de oxigen inhalate și circulația sângelui oxigenat, care sunt esențiale pentru corp”, adaugă Roxana Mera.

Acest tip de antrenament dezvoltă o bună coordonare corp – minte, întărește musculatura abdomenului și spatelui, dezvoltă flexibilitatea, întărește oasele și articulatiile, mărește capacitatea pulmonară și îmbunatățește circulația sangvină.

Mai multe despre ce înseamnă Pilates găsiți pe www.pilatesboutique.ro.

R.D.

foto: Mihai Stetcu