10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 10:33
No menu items!

Piața muncii se dinamizează: Ce profesii caută serviciile de HR

spot_img

Activitățile de plasare a forței de muncă au crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 29% față de perioada similară a anului trecut, peste avansul înregistrat în 2013 față de 2012

somaj

Serviciile prestate firmelor din România au crescut, în total, cu 4,4% în primele trei luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, arată Institutul Național de Statistică (INS). Cel mai mult au crescut activitățile privind forța de muncă, urmate de alte activități de difuzare și transmitere de programe, și de alte activități profesionale, științifice și tehnice.

În primul trimestru al acestui an, firmele din România au apelat mai puțin la transporturile aeriene, la serviciile de producție video și de programe TV, la cele de editare, dar și la cele de contabilitate sau de cercetare de piață.

În perioada similară a anului trecut, serviciile privind forța de muncă creșteau cu 22,5% față de perioada similară din 2012.

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) erau înregistrate, miercuri, peste 15.700 de locuri de muncă.

Cele mai multe locuri de muncă vacante se înregistrează în județele: Cluj (2.159), București (1.483), Prahova (1.106), Argeș (912) și Arad (818).

”La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.431 locuri de muncă, după cum urmează: 199 analist servicii client, 67 inginer mecanic, 66 manager proiect, 63 programator, 40 agent de asigurare, 36 inginer de sistem software, 33 formator, 23 consilier (expert, inspector, referent, economist în economie generală), 22 consilier juridic, 22 inginer electronist transporturi, telecomunicatii etc”, se arată într-un comunicat al ANOFM.

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 14.342 locuri de muncă, din care: 1.586 confecționer-asamblor articole din textile, 1.083 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 954 muncitor necalificat în industria confecțiilor, 432 lucrător comercial, 405 operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 400 vânzător, 345 șofer autocamion/mașină de mare tonaj, 292 agent de securitate, 215 casier, 209 ospătar (chelner) etc.

Cosmina Croitoru