Piața luxului din România se extinde: Dolce & Gabbana își deschide boutique în Capitală

magazin dolce and gabbana

Celebrul brand Dolce & Gabbana își deschide, pe 11 decembrie, primul magazin din România, în Capitală, în galeria comercială The Grand Avenue din hotelul Marriott. Investiția italienilor depășește 1 milion de euro și a fost făcută prin intermediul aceluiași francizor care a adus la București și brandurile Valentino și Roberto Cavalli.

Primul magazin mono-brand al creatorilor de modă Domenico Dolce și Stefano Gabbana, din România, se adresează femeilor și bărbaților cu venituri medii spre mari și celor care dețin bugete adecvate pieței de lux. Din același boutique, ce se întinde pe o suprafață de peste 300 de metri pătrați, se vor putea cumpăra și articole din Colecția de Vară 2014.

Domenico Dolce şi Stefano Gabbana sunt în fruntea celei mai prolifice case de modă italiene, iar printre clienţi se numără celebrităţi precum Madonna, Kylie Minogue, Kate Moss şi Bryan Ferry. Businessul Dolce & Gabbana este evaluat la 5,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, în 2011 înregistrând venituri de 1,1 miliarde de euro (1,5 miliarde de dolari).

Primele creații ale celor doi designeri au apărut pe podiumurile de modă din Milano, pentru prima dată, în 1985. Brandul este prezent în 40 de țări, cu o rețea de 251 de magazine mono-brand și peste 3.400 de angajați.

Cosmina Croitoru

1 COMENTARIU

Comments are closed.