Petre Tobă a demisionat: DNA a avut acces la toate documentele, inclusiv la cele clasificate „secret de stat”

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a anunţat, prin intermediul biroului de presă al ministerului, că şi-a dat demisia după ce procurorii DNA au cerut aviz preşedintelui petnru începerea urmăririi penale pe numele ministrului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.

„Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate «secret de stat»”, a declarat Petre Tobă prin biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Cioloş a acceptat demisia lui Tobă şi va înainta preşedintelui o propunere pentru MAI până luni.

Demisia ministrului a fost depusă în ziua în care procurorii DNA au cerut preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale pentru favorizarea infractorului în cazul lui Petre Tobă. Acesta fiind vizat în dosarul privind suspiciuni de corupţie la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

Petre Tobă a postat pe pagina de Facebook a ministerului pe care l-a condus un mesaj adresat angajaţilor instituţiei în care le mulţumeşte acestora pentru colaborare, susţinând şi că a fost atacat permanent, din primele zile de mandat, din motive politice.

Am fost permanent atacat încă din primele zile ale mandatului, dar nu pentru ceea ce am făcut în plan profesional, pentru proiectele iniţiate sau activitatea mea ca ministru, ci din alte considerente, de natură politică. Subliniez că nu am făcut politică şi nu voi face nici în viitor, nu am urmărit ca funcţia de ministru să devină o trambulină pentru a accede în viaţa politică, ci voi fi dedicat muncii profesionale, voi fi permanent în slujba ţării şi a cetăţeanului, aşa cum o fac de peste 26 de ani. În această perioadă am rezistat tentaţiei de a abandona, deoarece am avut permanent alături de mine sprijinul colegilor din ministerul afacerilor interne din toate armele şi de aceea, încă o dată, vă mulţumesc. Ca om care a lucrat în acest sistem, ştiam la momentul învestirii că un an electoral înseamnă un an de zbateri. Istoria anilor electorali asta demonstrează – în anii 2009 şi 2012, MAI a avut câte 5 miniştri. Cu toate acestea mi-am asumat această provocare, iar prin ceea ce am făcut pentru instituţie şi, în special pentru cetăţeni, eu cred că a meritat!”, a scris Petre Tobă pe pagina de Facebook a ministerului Afacerilor Interne după ce a demisionat.

Prin activitatea desfăşurată în această perioadă, Ministerul Afacerilor Interne şi-a adus o contribuţie majoră la faptul că astăzi, România este recunoscută ca un stat sigur, factor de stabilitate şi securitate la nivel regional şi nu numai. Dar cel mai important lucru este faptul că toate aceste realizări nu se regăsesc doar în analize şi statistici, ci sunt percepute în mod direct de către cetăţeni, cel mai important barometru de evaluare a activităţii unei instituţii

Petre Tobă

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU