11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 18:31
No menu items!

Peste 5.000 de ceferişti ar putea ieşi în stradă pe 25 iulie

spot_img

 

Peste 5.000 de ceferişti ar putea ieşi în stradă pe 25 iulie
foto: replicaonline.ro

 

Peste 5.000 de ceferişti ar putea ieşi în stradă pe 25 iulie, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de nivelul scăzut al drepturilor salariale, lipsa facilităţilor de călătorie pe calea ferată şi dezinteresul factorilor de decizie din minister în legătură cu sistemul feroviar, a declarat joi preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR), Iulian Măntescu.

“Intenţionăm ca pe 25 iulie a.c. să organizăm un mare miting de protest, la care să participe 5.000 de ceferişti din toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost alocate fondurile necesare întreţinerii, reparării şi modernizării infrastructurii feroviare, subvenţia alocată către CFR Călători înregistrând o diminuare continuă, concomitent cu reducerea numărului de trenuri. În cursul zilelor de vineri, 19 iulie, şi luni, 22 iulie, o delegaţie din partea sindicatelor va avea discuţii cu reprezentanţii Jandarmeriei şi ai Primăriei Capitalei, pentru a obţine autorizaţia necesară desfăşurării acestui miting”, a spus Iulian Măntescu.

Aproximativ 300 de sindicalişti au pichetat în zilele de luni şi marţi, între orele 10.00-13.00, şi miercuri, între orele 10.00-12.00, sediul Ministerului Finanţelor, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă necorespunzătoare, dar şi faţă de dezinteresul factorilor de decizie din minister în legătură cu sistemul feroviar.

Lucian Mera