9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 1:00
No menu items!

Peste 440 de permise și 266 de certificate de înmatriculare, reţinute de poliţişti în patru zile

spot_img

amenda

Peste 440 de permise şi peste 260 de certificate de înmatriculare au fost reţinute de poliţişti de luni până joi, când au fost aplicate în total 10.447 de sancţiuni pentru încălcarea Legii circulaţiei, informează Poliţia Română.

În perioada 10 – 13 februarie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică au fost efectuate, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, 26 de percheziţii 1.614 de controale, 322 de filtre şi 55 de razii.

În cele patru zile, au fost constatate 347 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 169 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 199 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 14 au fost reţinute şi 9 arestate. Poliţiştii au găsit două autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat opt arme (trei letale şi cinci neletale).

Poliţiştii au aplicat 12.486 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.681.010 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 136.463 lei.

Dintre acestea, au fost aplicate 10.447 de sancţiuni ca urmare a încălcării normelor prevăzute de OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 30 pentru consum de alcool şi 3.100 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 442 de permise de conducere şi au retras 266 de certificate de înmatriculare.

A.V.