Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi disponibile vineri la Bursa generală

Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi disponibile vineri la Bursa generală
foto: targovistean.ro
Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi disponibile vineri la Bursa generală
foto: targovistean.ro

Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi disponibile vineri, la nivel național, în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă, peste 1.400 dintre acestea fiind destinate absolvenților de studii superioare, a anunțat, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Bursa generală a locurilor de muncă va fi organizată în 85 de agenții pentru ocuparea forței de muncă locale și județene, precizează un comunicat de presă al ANOFM.

Datele centralizate până în 16 aprilie arată că în total au fost contactați 28.864 de agenți economici, 1.866 dintre aceștia anunțând participarea la eveniment.

Numărul locurilor de muncă ce vor fi oferite vineri de cei 1.866 de angajatori a ajuns la 19.029, însă până vineri ar putea să crească, susțin reprezentanții ANOFM, care precizează că, de obicei, mulți angajatori își anunță participarea în ultima zi.

Potrivit ANOFM, “La această acțiune vor participa și 35 de agenți economici – angajatori de inserție pentru persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, care oferă 127 de locuri de muncă pentru această categorie de persoane.”

Din datele centralizate până în 16 aprilie, cele mai multe locuri de muncă vor fi în București (3.576) și în județele Prahova (1.185), Iași (1.146), Constanța (874), Bacău (822), Buzău (561) și Arad (518).

Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat (2.686), confecționer îmbrăcăminte (2.181), agent de securitate (997), operator (902), agent vânzări (497) și agent asigurări (436).

Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe oferte sunt pentru profesii ca inginer (485), consilier financiar (86), director (71), economist (65), inspector asigurări (50) și manager (39).

Pentru persoanele beneficiare ale prevederilor Legii 116/2002, cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt pentru muncitor necalificat (79), operator confecționer încălțăminte (11) și vânzător (șapte).

În luna martie, la nivel național erau înregistrați 492.427 de șomeri, rata șomajului fiind 5,58 la sută.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU