Peste 100 de șoferi au fost amendați în prima zi de Crăciun

Peste 100 de șoferi au fost amendați în prima zi de Crăciun

Peste 100 de șoferi au fost amendați în prima zi de Crăciun

Peste 100 de șoferi au fost amendați marți, în prima zi de Crăciun, de poliţişti de la Rutieră și Ordine Publică care au făcut filtre pentru a verifica autovehiculele ce nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.

În perioada 5-25 decembrie, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancţiuni contravenţionale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

R.D.

NICIUN COMENTARIU