24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:25
No menu items!

Pericolele de la metrou. Metrorex amendată de pompieri cu 8.000 de lei

spot_img

Pompierii au aplicat amenzi în cuantum de 8.000 de lei, în urma a trei controale inopinate efectuate în acest an, pentru o serie de neconformități sesizate la stațiile de metrou privind căile de evacuare și modul de exploatare a instalațiilor electrice.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București au precizat vineri, într-un comunicat de presă, că, de la începutul acestui an, au fost făcute trei controale inopinate la rețeaua de transport cu metroul, care au vizat creșterea gradului de siguranță a călătorilor. Pe timpul acestor verificări au fost constatate nereguli la nivelul stațiilor – în spațiile comune (peroane, pasaje) și la nivelul ieșirilor către suprateran.

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre care șapte avertismente și patru amenzi, în cuantum de 8.000 de lei.

Printre neregulile constatate în subteran se numără: îngreunarea evacuării persoanelor prin reducerea lățimii de circulație; nemarcarea cu indicatoare a tablourilor electrice aferente scărilor rulante; nemarcarea căilor de evacuare prin indicatoare standardizate; funcționarea necorespunzătoare a iluminatului de siguranță; amplasarea la suprateran, în imediata vecinătate a ieșirilor, a unor construcții provizorii, diverse amenajări sau spații de parcare care reduc lățimea liberă de circulație a căilor de acces.

Specialiștii ISU București sunt gata să ofere Metrorex consiliere în domeniu pentru a remedia aceste deficiențe, se mai arată în comunicatul de presă.

R.D.