19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:45
No menu items!

PERCHEZIȚII la Universitatea „Carol Davila”. Dosarul vizează contracte atribuite ilegal

spot_img

Mai multe persoane sunt suspectate de abuz în serviciu, dare sau luare de mită

umf-buc

Polițiști și procurori ai Parchetului General fac, marţi dimineață, percheziţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de abuz în serviciu, dare sau luare de mită, în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice.

Reprezentanții Parchetulului General au precizat, într-un comunicat de presă, că au loc 31 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa, într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, luare de mită şi dare de mită.

Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti au atribuit contracte de achiziţie publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale deţinute sau controlate de oameni de afaceri aflaţi în cercul lor relaţional.

Parchetul General
comunicat de presă

Surse judiciare au mai precizat că şase persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere urmează să fie  audiate în cauză.

Printre persoanele vizate de investigații ar fi şi directorul general administrativ de la UMF Bucureşti, Dan Pahoni, suspectat că ar fi solicitat comisioane pentru contracte de achiziţii încheiate de UMF cu societăţi comerciale, au mai adăugat aceleași surse.

Alexandru Maghiar