7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:21
No menu items!

Percheziţii la ROMATSA. Șeful Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, vizat într-un caz de corupție

spot_img

Potrivit DNA, în dosar sunt vizate fapte de corupție comise în ultimii doi ani

Dube mascati_SZ

Polițiști și procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Baia Mare fac, marţi, şapte percheziţii în judeţul Maramureş, printre care şi la sediul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare din cadrul ROMATSA. Printre cei vizaţi se numără și directorul instituţiei, suspectat de fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2012-2014.

Oficialii DNA au precizat, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări privind „suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012-2014„.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au descins marţi la şapte adrese din municipiul Baia Mare şi din localităţile învecinate, dintre care două la sediul unei instituţii publice şi restul la domiciliile unor persoane.

Surse judicare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde se fac percheziţii este la ROMATSA – Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) Baia Mare. Sursele citate au precizat că printre persoanele vizate sunt directorul DSNA Baia Mare, Traian Riţiu, şi contabila unei firme.

R.D.